Direct la conținutul principal
European Anti-Fraud Office
Semnalați cazuri de fraudă

Ce facem

Misiunea OLAF

Bugetul Uniunii Europene finanțează numeroase programe și proiecte care îmbunătățesc viața cetățenilor din UE și din afara ei. Utilizarea necorespunzătoare a fondurilor acordate de la bugetul UE sau sustragerea de la plata impozitelor, a taxelor și a altor sume datorate care alimentează bugetul UE îi afectează în mod direct pe cetățeni și prejudiciază întregul proiect european.

OLAF are misiunea de a descuraja astfel de practici. În acest sens:

  • efectuează investigații independente privind actele și faptele de fraudă și de corupție care implică fonduri ale UE, astfel încât să se asigure că toți banii contribuabililor din UE ajung la proiecte care pot să creeze locuri de muncă și să genereze creștere economică în Europa;
  • contribuie la întărirea încrederii cetățenilor în instituțiile UE, prin investigarea cazurilor de abateri profesionale grave ale personalului și ale membrilor instituțiilor UE;
  • elaborează o politică solidă a UE de combatere a fraudei.

Ce poate investiga OLAF

OLAF poate investiga aspecte legate de fraudă, corupție și alte infracțiuni care afectează interesele financiare ale UE, vizând:

  • toate cheltuielile UE: principalele categorii de cheltuieli sunt fondurile structurale, politica agricolă și fondurile de dezvoltare rurală, cheltuielile directe și ajutorul extern
  • anumite tipuri de venituri ale UE, în principal taxele vamale;
  • suspiciunile de abateri profesionale grave ale personalului și ale membrilor instituțiilor UE.

Ciclul de viață al unei investigații făcute de OLAF

OLAF primește, din diverse surse, informații privind posibile fraude și abateri. În majoritatea cazurilor, aceste informații rezultă din controalele efectuate de persoanele responsabile pentru gestionarea fondurilor UE în cadrul instituțiilor europene sau în statele membre.

Toate sesizările primite de OLAF fac obiectul unei evaluări inițiale pentru a se stabili dacă se încadrează în domeniul de competență al Oficiului și dacă îndeplinesc criteriile pentru deschiderea unui caz.

Investigațiile pot include interviuri și inspecții la sedii și pot intra într-una dintre următoarele trei categorii:

  • investigații interne: investigații administrative în cadrul instituțiilor și organismelor UE în scopul detectării fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, inclusiv a abaterilor grave legate de îndeplinirea îndatoririlor profesionale;
  • investigații externe: investigații administrative în afara instituțiilor și organismelor UE, în scopul detectării fraudei sau a altor abateri comise de persoane fizice sau juridice. Cazurile sunt clasificate drept investigații externe dacă OLAF furnizează majoritatea materialelor aferente;
  • cazuri de coordonare: OLAF contribuie la anchetele desfășurate de autoritățile naționale sau de alte organisme ale UE, prin facilitarea colectării și schimbului de informații și stabilirea de contacte.

După ce s-a încheiat investigația, OLAF recomandă luarea de măsuri instituțiilor UE și autorităților naționale în cauză. De obicei, este vorba despre inițierea unor anchete penale, recuperări financiare sau alte măsuri disciplinare și administrative. OLAF monitorizează apoi felul în care sunt transpuse în practică aceste recomandări. 

Orientări pentru personalul OLAF privind procedurile de investigație
Planul de management 2023 
Planul strategic 2020-2024
Raportul anual de activitate pe 2021